22 feb 2021 - Top știri

Spitalul Colentina anunţă prima prelevare os-tendon de anul acesta

Autor: Laura Buciu
FOTO: Facebook Spitalul Clinic Colentina

Reprezentanţii Spitalului Clinic Colentina anunţă, luni, că echipa Băncii de Ţesuturi, coordonată de dr. Andrei Nica, a realizat, în 17 februarie 2021 prima prelevare os-tendon din acest an.

„Alogrefa a fost prelevată cu ajutorul colectivului spitalului din Moineşti, o dată cu prelevarea altor organe şi ţesuturi, prin generozitatea familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală. Aceasta a fost transportată la Banca de Tesuturi a Spitalului Colentina unde va trece prin procesul de validare, urmând să fie stocată până ajunge la un beneficiar”, anunţă Spitalul Clinic Colentina, pe pagina de Facebook.

În aceeaşi perioadă, la Colentina s-a realizat o intervenţie de transplant tisular.

Potrivit sursei citate, această intervenţie a presupus reconstrucţia ligamentului încrucişat anterior cu o alogrefă de la Banca de Ţesuturi de la Spitalul Colentina la un pacient care în toamna anului 2019 a mai beneficiat de o intervenţie chirurgicală de reconstrucţie a ligamentului încrucişat posterior cu autogrefă şi a structurilor ligamentare posterolaterale, de asemenea, cu o alogrefă din Banca de Ţesuturi de la Spitalul Clinic Colentina.

Intervenţia s-a desfăşurat în Secţia Clinică de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” Timişoara”.