08 iun 2021 - Top știri

Scandalul gunoiului din Sectorul 1. Primăria şi Romprest au declanşat ”războiul facturilor”

Autor: Daniel Contescu
Scandalul gunoiului din Sectorul 1. Războiul facturilor

Comunicat Primăria Sector 1:

”Primăria Sectorului 1 pune în premieră la dispoziţia cetăţenilor facturile achitate de actuala administraţie către compania Romprest Service, în baza contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate.

Este vorba de 13 facturi emise în perioada 16 noiembrie 2020- 25 mai 2021 pentru servicii de colectare, transport şi sortare/ tratare/depozitare deşeuri de la popuaţie şi instituţiile publice din subordinea Primăriei Sectorului 1. Valoarea totală a acestora facturi este de 23,7 de milioane de lei.

"Sunt facturi pe care noi le-am achitat de când mi-am preluat mandatul de primar ales al Sectorului 1 şi până în prezent. Cine spune altceva este clar că minte. Este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când primarul decide publicarea acestor documente, privind plata gunoiului menajer. Nu avem nimic de ascuns, cetăţenii trebuie să ştie unde se duc banii publici," a declarat primarul Clotilde Armand”.

Replica Romprest:

”COMPANIA ROMPREST SERVICE SA pune la dispoziţia cetăţenilor facturile neachitate, în număr total de 21 de facturi emise în perioada iulie 2020 - martie 2021, pentru servicii prestate şi confirmate pentru operaţiunile de Salubrizare stradală - curăţenie cai publice, inclusiv valori reprezentând prestaţia operatorilor de sortare-tratare-eliminare prin depozitare (colorate cu galben în centralizatoare) pentru deşeurile din depozite necontrolate (colorate cu verde, respectiv valoarea serviciilor de colectare şi transport al acestor deşeuri din depozite necontrolate, cantităţi de “gunoi” care au fost confirmate prin predare la staţii/depozit, precum şi facturile pentru activitatea de deszăpezire, în valoare totală de 116.502.001,77 lei. Cele mai vechi facturi aferente prestaţiilor din anul 2020 înregistrează întârzieri la plată de peste 200 de zile, ceea ce înseamnă penalităţi de întârziere pentru soldul datorat de peste 12 milioane de lei.

Pentru o corectă informare privind obligaţiile contractuale aflate în vigoare, precum şi pentru a prezenta opiniei publice, în mod corect şi complet, obiectul contractului de delegare a gestiunii serviciilor de salubritate pe raza teritorială a Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti, redăm în facsimil extras din contract privind obligaţiile Autorităţii contractuale”.