28 mai 2021 - Top știri

COMENTARIU Marius Oprea | Dan Barna ne linişteşte: adio bani de pensie, că vă punem la muncă pînă muriţi!

Autor: Marius Oprea
COMENTARIU Marius Oprea | Dan Barna ne linişteşte: adio bani de pensie, că vă punem la muncă pînă muriţi!

Creşterea vîrstei de pensionare a depăşit stadiul de zvon. Începe să se contureze ameninţătoare la orizont, pentru milioane de români – e vorba de generaţia ”decreţeilor”, cei născuţi după 1966 şi a celor cu cîţiva ani înaintea lor: ţinînînd cont de speranţa de viaţă, prin creşterea vîrstei de pensionare, vor munci pînă în pragul morţii. Mă număr printre ei. Cotizaţiile noastre la pensie, de o viaţă întreagă, intră în buzunarul statului. E ceea ce ne explică, doct, vicepremierul USR-PLUS Dan Barna.

Ştim din experienţa trecutului că în România realităţile neplăcute apar mai întîi ca zvonuri. Ele sînt lansate pe piaţă, iniţial sînt contestate, după care în pasul doi sînt explicate, iar în pasul trei sînt legiferate; iar legea e un pic mai blîndă decît zvonul care a circulat iniţial, ca să răsuflăm uşuraţi că răul nu e atît de rău. Aşa se întîmplă şi în aceste zile, cu creşterea vîrstei de pensionare.

În sfîrşit, am trecut la faza a doua. Cîţu a tăcut mîlc, în legătură cu creşterea vîrstei de pensionare, spunînd doar că nu se discută aşa ceva în executiv, deşi toată lumea vorbeşte că a fost unul dintre angajamentele luate de el la Bruxelles, pentru a primii banii din PNRR. Cele 30 de miliarde de euro nu doar că vor înrobi România, care trebuie să suporte rigorile unor împrumuturi condiţionate, conidţionări ce aduc mai degrabă cu o supra-guvernare a ţării, dar presupun şi înhămarea românilor la muncă pînă în pragul morţii, pentru plata acestei datorii.

Primul oficial care confirmă acest fapt e vicepremierul USR-PLUS Dan Barna. Întrebat explicit despre preconizata creştere a vîrstei de pensionare, el a răspuns, destul de elocvent, că ”acest element, care trebuie cumva calibrat cu speranţa de viaţă, este o realitate la care ne uităm. Este o temă importantă. Sînt convins că fiecare român înţelege. Din moment ce astăzi sîntem în situaţia să tot reglăm pensiile din urmă, să recalculăm punctul de pensie şi avem acest mecanism care creează dezechilibre, este nevoie de o nouă abordare a întregului sistem. Uitîndu-ne şi pe ceea ce se întîmplă cu acele generaţii numite «decreţei», care se îndreaptă spre vîrsta de pensionare, sistemul nu poate să rămînă sustenabil, dacă nu facem aceste modificări”. E clar, nu? La muncă, nu la pensie!

Ce se întîmplă însă cu banii noştri? Eu am cotizat de-a lungul anilor, cu un sfert din salariul meu pentru pensia pe care o voi primi, dacă apuc. Adică, socotind că muncesc neîntrerupt din 1988 şi raportîndu-mă la salariul mediu pe economie din 2021, suma e de aproape  200 de euro pe lună; să o scad însă doar la ceva peste sută, ţinînd cont că salariul mediu nu a fost aşa mare în trecut, şi tot iese că am cotizat pentru pensie, de-a lungul anilor, cel puţin 50.000 de euro. Pînă acum. Pînă la pensionare, se vor mai adăuga alţi aproape 20.000.

Un bărbat din România are speranţa medie de viaţă la naştere, potrivit statisticilor de anul trecut, de 70 de ani şi şase luni; femeile, cu opt ani mai mult. Potrivit zvonurilor, creşterea vîrstei de pensionare pentru bărbaţi va fi la 70 de ani pentru bărbaţi şi 65 pentru femei. Voi mai apuca să primesc pensie şase luni. Şase luni de fericire, dupăo jumătate de secol de muncă. Dar voi primi eu înapoi banii, pe care i-am cotizat? Nici vorbă.

”Cîmpul muncii” e mare şi lat, cuprinzător pentru toţi românii, mai puţin pentru guvernanţi şi cei ”aleşi” (în toate sensurile cuvîntului). Românii care muncesc pentru un salariu mediu de 4.000 de lei şi au un stadiu de cotizare de 35 de ani, beneficiază de o pensie de 1630 de lei, potrivit calculelor unei asociaţii a analiştilor financiari români, ceritificaţi internaţional. Ceea ce arată că deja sîntem jefuiţi pe faţă, că statul ne dă doar o părticică înapoi, din cît am cotizat şi cotizăm pentru pensie. Şi pensia, prin creşterea vîrstei de pensionare, se întoarce la noi pe o perioadă din ce în ce mai scurtă de timp.

Dan Barna ne-a vorbit într-una despre Europa. Că în majoritatea ţărilor s-a stipulat deja creşterea vîrstei de pensionare, întrucît, a explicat el, ”speranţa de viaţă a crescut peste tot”. Ce viaţă au însă ei, şi ce fel de viaţă avem noi? Poate compara cineva starea de sănătate a românilor, cît şi sistemul public de sănătate din România, cu acelea din Europa? Nimeni nu îndrăzneşte să o facă, Apoi, în ţările în care această creştere a vîrstei de pensionare a fost deja stabilită, ea a fost de un an-doi, ajungînd între 65-67 de ani pentru bărbaţi, de la o ţară la alta şi nu de 70, cît se aude că va fi la noi. Guvernanţii au aruncat pe piaţa zvonurilor 70, ca să fim fericiţi că va fi ”doar” 68 sau 69...  

Creşterea vîrstei de pensionare are însă în opinia mea alte raţiuni. Ajunşi la fundul sacului, după ce au păpat pînă acum deja împrumuturile masive făcute, de cînd conduc ”statul”, acum, pentru a-şi acoperi incompeteţa şi jaful, ne iau pensiile. Viitorul e oricum amanetat, pe o sută de ani – în numai 11 luni ca ministru de finanţe, Cîţu a împrumutat 85 de miliarde de lei, la care s-au adăugat alte împrumuturi, cînd ”finanţistul” a ajuns prim-ministru: numai în aprile, a mai împrumutat 3,5 miliarde de euro...

Unde s-au dus aceşti bani, nimeni nu ştie, încă. În orice caz, nu pe pandemie sau vaccinuri: la un preţ mediu de 20 euro pe două doze şi în cazul vaccinării întregii populaţii (inclusiv bebeluşii), costurile vaccinării tot n-ar depăşi o jumătate de miliard de euro. Aşadar, ce s-a ales cu bătrîneţea noastră şi cu viaţa, de acum înainte, a copiilor noştri?

Numai veşti bune. Vom ieşi la pensie la o vîrstă apropiată de data decesului, după standardele medii; dacă vom mai apuca vreo pensie. Viitorul a fost şi el amanetat. România e mai bolnavă, mai săracă şi mai datoare, decît oricînd. În aceste condiţii, Dan Barna ne linişteşte: adio bani de pensie, că vă punem la muncă pînă muriţi!