09 iun 2021 - Top știri

Asociaţia crescătorilor de porci anunţă creşterea preţurilor cu cel puţin 25%

Autor: Dorin Oancea

În condiţiile în care Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în continuare cu agresivitate pe teritoriul României, balanţa comercială este puternic afectată de importuri masive, iar costul de producţie este semnificativ afectat de preţul ridicat al furajelor (cu 25% mai mare în 2021 faţă de 2020), APCPR estimează pentru lunile următoare, o creştere cu minimum 25% a preţurilor pentru consumator.

În contextul în care APCPR nu mai produce decât 30% din consumul de carne proaspătă de porc, sectorul suin resimte o lipsă acută de finanţare şi de măsuri concrete de control şi combatere a PPA, solicităm Primului Ministru şi Guvernului României intervenţia în regim de urgenţă, în vederea implementării măsurilor ce se impun pentru a proteja fermele autohtone producătoare de carne de porc şi pentru a asigura securitatea alimentară pe termen mediu şi lung”, scrie asociaţia.

APCPR asigură cca. 70% din producţia naţională de porcine vii şi reuneşte în prezent 76 membri – ferme de creştere a suinelor, din care 34 au capacitatea de cazare de peste 5.000 capete, şi 12 societăţi prestatoare de servicii pentru filiera cărnii de porc şi unităţi didactice şi de cercetare.