30 oct 2020 - Top știri

Artistul Dan Bittman: "În Suedia, masca e opţională. Noi nu luăm decât lucrurile rele"

Autor: Eduard Popescu
Artistul Dan Bittman:

Declaraţiile solistului de la Holograf au devenit virale în mediul online şi au stârnit un val de reacţii.

Invitat de Marius Tucă în studioul Aleph News, cântăreţul a dat exemplul Suediei, unde masca e opţională. Artistul a ridicat un semn de întrebare şi în privinţa altor nereguli bătătoare la ochi.

„Cârciumile sunt deschise până la o anumită oră. Lumea nu poartă mască, e opţional, fiecare poartă dacă vrea, dar în principiu nu se poartă mască şi aşa mai departe. Şi la fel e în foarte multe ţări de unde noi nu luăm decât lucrurile rele să le prezentăm ca să înfricoşăm populaţia României. Hai să fim serioşi! De ce?”, se întreabă Dan Bitman.

„Sunt peste 5.000 de infectaţi în fiecare zi. Deci sunt 35.000 de oameni pe săptămână. Ce facem cu ei? Vii la spital, eşti infectat şi te trimit acasă, că n-au cum să-i bage în spitale, n-au unde să bage 35.000 de oameni.

La 20.000 de testări, domne, nu-ţi pui măcar întrebarea că nu-i o coadă de 1.000 de oameni în faţa unui spital?”, spune artistul.