22 feb 2021 - Top știri

Anchetă la Institutul ”Marius Nasta” după incidentul, de duminică seara, privind fumul de la TIR-ul ATI

Autor: Petru Mazilu
Anchetă la Institutul ”Marius Nasta” după incidentul de duminică seara

Poliţia a deschis o anchetă care va analiza incidentul de la Institutul ”Marius Nasta.”

Cu privire la situaţia înregistrată în seara de 21 februarie la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Secţia 18 Poliţie efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept, a contextului în care s-a produs evenimentul, au anunţat reprezentanţii Poliţiei.

Incidentul a avut loc duminică seara la Institutul Marius Nasta din Bucureşti. Conducerea instituţiei a vorbit despre o flacără şi fum care au apărut la ventilatorul de pe unitatea mobilă ATI din curte. În interior se aflau şapte pacienţi cu forme severe ale Covid 19, ventilaţi non-invaziv. Pacienţii nu au fost în pericol şi ulterior au fost mutaţi în secţii ale spitalului, a precizat conducerea Institutului Marius Nasta.

Unitatea mobilă a fost adusă la ”Marius Nasta” în luna octombrie, iar săptămâna trecută a fost închisă pentru verificări.