11 iun 2021 - Sănătate

Vaccinare în România Puţin peste 41.000 de români vaccinaţi în ultimele 24 de ore. Situaţia pe vaccinuri

Puţin peste 41.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

41.228 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total, 4.531.945 de români au fost vaccinaţi de la începutul campaniei, din care 4.137.945 cu schema completă.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, vineri, la ora 17.00, situaţia vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate în ultimele 24 de ore împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech 27.792, Moderna 2.626, AstraZeneca 1.689, iar Johnson&Johnson 9.121.

În ultimele 24 de ore au fost 20 de reacţii comune şi minore la vaccinare, din care două este de tip local şi 18 reprezintă reacţii generale.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 16.364 de reacţii comune şi minore.

Sursa : www.mediafax.ro