08 apr 2021 - Sănătate

Primul concert cu public la Filarmonica din New York de la izbucnirea pandemiei

Treisprezece luni. Atât au aşteptat muzicienii Filarmonicii din New York să susţină, din nou, un concert pentru locuitorii din oraş.

„Este o zi atât de frumoasă să ieşim aici şi să cântăm din nou live. Adică, se simte că există un pic de lumină la capătul tunelului”, spune Colin Williams, unul dintre muzicienii care au performat la New York.

Să ştii că spectacolul a fost special dedicat persoanelor care lucrează în domeniul medical. Mai exact, 120 de medici, asistente şi personal administrativ din spitale s-au putut bucura de primul concert live al Filarmonicii de la începutul pandemiei.

„Nu ar putea exista un public mai adecvat decât cei din domeniul sănătăţii, deoarece toţi cei din comunitatea artistică, cu toţii, în calitate de newyorkezi, avem o datorie foarte mare faţă de comunitatea medicală”, consideră Henry Timms, preşedinte şi CEO Lincoln Center.

Toţi cei care au participat la concert au fost deja vaccinaţi. Aproape 35% dintre new yorkezi au primit măcar o doză de ser anti-covid, iar asta le oferă speranţa ca vieţile lor se vor întoarce la normal cât mai curând.

„Vaccinarea merge foarte bine şi, ştii, se simte că există o foame pentru asta, mai ales că toată lumea a fost lipsită de concerte pentru un an. Aşa că simt că vom vedea un boom de divertisment şi de evenimente culturale, fericire şi emoţie. Şi oraşul se simte foarte bine”, spune medicul Kyle Blazer.

Sursa : www.mediafax.ro