31 oct 2020 - Sănătate

O carte pe zi „COVID 19. Dimensiuni ale gestionării pandemiei” de Sorin Bocancea

„Din contribuţiile reunite între copertele acestui volum a rezultat un manual util celor ce vor să înţeleagă actuala pandemie, pornind de la nivelul său medical şi ajungând la consecinţele geostrategice”.

Sorin Bocancea, născut în 1970, este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, este doctor în filosofie (2006) şi în ştiinţe politice (2008). În prezent, este bursier post-doctoral al Academiei Române, în cadrul Proiectului „Societatea Bazată pe Cunoaştere – cercetări, dezbateri, perspective”. A publicat mai multe cărţi şi este redactor al revistei Timpul.

Cea mai recentă realizare a sa este coordonarea volumului colectiv pe care îl semnalăm astăzi. Un volum masiv la care contribuie personalităţi din mediul academic sau din presă la înţelegerea fenomenului şi la îndepărtarea dezinformării:

Alexandru Vlad Ciurea, Mihai-Stelian Moreanu, Răzvan-Adrian Covache-Busuioc, Aurel Mohan, Carmen Diana Cimpoeşu, Carmen Mihaela Dorobăţ, Irina Pacurariu, Florin Hozoc, Bogdan Ghiu, Mihai Maci, Dragoş Dragoman, Cristian Bocancea, Sergiu Miscoiu, Daniela Maci, Emanuel Copilaş, Carp Radu, Dumitru A. Vanca, Constantin Sturzu, Carla Tompea, Teodora Tompea, Cristina Gavriluţă, Maria Corina Barbaros, Antonio Momoc, Cristina Liberis, Răzvan Chiruţă, Constantin Ilas, Doru Tompea, Adrian Tompea, Brânduşa Armanca, Robert Adam, Marian Voicu, Sorin Ioniţă, Georgeta Condur, Alexander Rubel, Angela Zăbulică, Bogdan Călinescu, Raymond Clarinard, Claudiu Dan Tipuriţă, Marin Gherman, Robert-Gabriel Ţicălău, Oazu Nantoi, Viorel Cibotaru, Evelina Balliu, Blerina Kertusha, Valentin Naumescu, Şerban Filip Cioculescu, Narciz Bălăşoiu, Angelo Chielli, Petre M. Iancu, Iulia Badea Guéritée, Oleg Serebrian, Emil Hurezeanu, Sabin Dragulin, Iulian Chifu, Alexandru Grumaz, Alexandru Lazescu, Marius Vacarelu, Alba Popescu, Radu Magdin, Gabriel Mursa, Sorin Eugen Zaharia.

Scriu editorii: „Din contribuţiile reunite între copertele acestui volum a rezultat un manual util celor ce vor să înţeleagă actuala pandemie, pornind de la nivelul său medical şi ajungând la consecinţele geostrategice. Faptul că toate analizele au fost realizate după ce actorii implicaţi şi societăţile afectate de COVID-19 au început să înţeleagă cu ce se confruntă le conferă acestora consistenţă şi temeinicie. Până la evaluarea finală a pandemiei de COVID-19, fiecare dintre noi are ocazia să afle că singura entitate care îl poate proteja cel mai bine este el însuşi. Iar un sprijin în acest sens poate fi volumul de faţă”.

Sorin Bocancea (coordonator) - COVID 19. Dimensiuni ale gestionării pandemiei. Editura Junimea, colecţia Exit.

Sursa : www.mediafax.ro