Maşina Jandarmeriei, căzută într-un şanţ. Poliţia a amendat constructorul lucrarea era nesemnalizată

Accidentul a avut loc luni pe Şoseaua Fundeni din Bucureşti. Maşina Jandarmeriei a căzut într-un şanţ, iar persoanele din interior nu au fost rănite.

„În jurul orei 10.00, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, care a avut loc pe Şoseaua Fundeni. Din primele date, conducătorul unei autospeciale aparţinând unei unităţi a Jandarmeriei ar fi pătruns pe o zonă în care se efectuează lucrări în partea carosabilă. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducatorul autospecialei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0”, a explicat reprezentantul Brigăzii Rutiere.

S-a constatat că au existat probleme în semnalizarea lucrării, a adăugat reprezentantul Brigăzii Rutiere care a explicat că orice lucrare se semnalizează cu cel puţin 10 metri inainte având montate indicatoarele rutiere temporare - ocolire, drum în lucru, limitare de viteză 30 km/oră şi balize.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public, a anunţat Poliţia.

În urmă cu o săptămână, Brigada Rutieră a aplicat o altă sancţiune contravenţională constructorului tot pentru nesemnalizarea corespunzătore a lucrării. Sancţiunea în valoare de 3.045 de lei a fost aplicată pe 23 noiembrie.

Sursa : www.mediafax.ro