COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Şobolanii, gardienii cetăţii...

Orice oraş, cât de cât civilizat, se preocupă de starea sa de igienă.

Se dezinfectează şi se deparazitează.

Se „pudrează” cu tot soiul de substanţe de igienă urbană, iar cele mai bogate îşi spală străzile chiar şi cu detergent parfumat .

Scopul este ca urbea să scape de şobolani, de ţânţari, de căpuşe, de păduchi şi în general, să se cureţe de tot felul de mizerii.

Bucureştiul avea şi el un plan unic care coordona activităţile de acest gen.

De ani de zile, acest plan unic se aproba la începutul anului.

Anul ăsta lipseşte planul.

E ascuns printr-un colţ al biroului primarului general, între alte mii de lucrări nesemnate din motive obscure.

Nefiind, lipseşte... Cam asta e „explicaţia” care ni se dă.

Scopul acelui plan este extrem de simplu, să prevină răspândirea bolilor pe care lighioanele astea le transmit.

La vară o să ne batem cu ţânţarii şi cu căpuşele şi sper să evităm bolile grave pe care le aduc scârbele astea mici.

Cu şobolanii ne batem încă de pe acum.

Numărul lor a devenit înfricoşător.

Pustiul şi mai adânc al nopţilor din ultimul timp i-a scos cu zecile de mii din văgăuni, umbre lipite cu zoaie de zidurile murdare.

S-a sesizat o parte a Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi a zis hai, domne, să rezolvăm treaba asta odată, că suntem deja în Aprilie.

Aiurea, răspunsul ălorlalţi, cei cu mâinile lipite de butoane, yesmeni fandosiţi şi sicofanţi de profesie, a fost pe modelul „ba, pe-a mă-ti”.

Au respins soluţia pe motiv că proiectul nu e însoţit de „raport de specialitate”.

Culmea e că raportul ăla trebuia întocmit de o comisie pe care tot ei o conduc, dar nu au convocat-o.

Că n-a vrut muşchiul lor ! Adică, primarele...

Unde mai pui că toată treaba ar trebui dusă la îndeplinire de o companie municipală specializată...

Nasol !

Decât a recunoaşte justeţea măcar a acestei companii municipale, mai bine hora şobolanilor.

Indolenţa, inconştienţa, indiferenţa şi politicianismul de nici doi lei, au dat de-o parte igiena oraşului, lăsându-l în mizerie.

Cum e turcu’ şi pistolu’…

Sursa : www.mediafax.ro