COMENTARIU Valeriu Suhan Medicii, eroi pan' la bani... Sporurile promise de stat nu prea pot fi platite

Eroi, pan' la bani...

Pentru unii probabil ca nu e nici o surpriza, dar sporurile datorate medicilor si personalului medical angajat in lupta asta teribila impotriva Covid-19, nu prea pot fi platite.

Explicatia sta in nepriceperea, superficialitatea ori reaua credinta incredibile ale celor de la "butoane".

Treaba e pe cat de simpla, pe atat de puturoasa si-ti pui foarte serios problema daca e vorba numai de prostie sau de (multa) ticalosie.

In anul 2017 a aparut Legea 153 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, iar in 2018 s-a a probat Regulamentul-cadru pentru familia ocupationala "Sanatate si asistenta sociala", cu referire concreta la sporurile pentru conditii de munca.

In acest regulament se prevede cat se poate de clar, ca aceste sporuri care sunt substantiale, reprezentand pana la 85% din salariul de baza, sunt conditionate iar una dintre conditii este ca in situatia unei "pandemii deosebit de grave si altele asemenea", acestea sa fie "stabilite de Ministerul Sanatatii si declarate prin ordin."

Beleaua e ca acest ordin prin care Ministerul Sanatatii trebuia sa stabileasca si sa declare epidemia, nu a fost emis niciodata!

Ca urmare, interpretarea comuna ar fi ca orice plata facuta cu un astfel de titlu, este ilegala.

Aceasta imprejurare nu este deloc, doar ipotetica! Ea are corespondent cat se poate de concret in practica.

Poate parea ireal, dar managerii spitalelor din sistemul public de stat, sunt extrem de circumspecti in a face astfel de plati catre salariatii lor. Unii, deloc putini, chiar au refuzat, de frica consecintelor ulterioare. De la minister citire, zic ei.

Cert este ca aceste drepturi legale nu ajung la cei carora le sunt datorate de catre stat, pentru ca asa a inteles guvernul sa-i respecte pe cei pe care, ipocrit, ii numeste eroi si carora, vezi Doamne, le-ar fi recunoscator.

O asa mare ipocrizie, mai rar... S-ar putea numi si altfel, dar mi-e jena.

Am vorbit cu sindicalisti din domeniu, oameni seriosi si cu mare experienta, dar si cu manageri de spitale, de asemenea profesionisti de valoare.

Cuvantul de ordine este - balamuc! Felul in care reglementari pre-existente epidemiei, clare si precise, au fost compromise, a condus la un haos deplin.

Cei de la sindicate spun ca incercarile lor repetate de a determina guvernul sa ia masuri de corectare, de inscriere in firescul legal, s-au lovit de usi inchise. Oamenii din minister, i-au tratat cu indiferenta. Par a se face ca problema nu exista.

Daca sunteti curiosi, puteti accesa aici, , si parte din scrisorile Sindicatului "Sanitas" catre minister. Nici uneia nu i s-a raspuns. Daca va mirati, n-o mai faceti, ca asa e! Nici un raspuns!

Mi-a placut o expresie a lui Iulian Pope, lider sindical, dom'le, parca guvernul asta se guverneaza pe sine iar noi vorbim singuri, ca televizorul.

M-a pus naiba si am mai intrebat in stanga si-n dreapta si... stupoare! Am aflat ca nici celelalte reglementari cu privire la "recunostinta" fata de personalul medical, nu se simt deloc bine. Au acelasi "temei" pompieristic si ipocrit. De fapt, o mermeleala, iertati-mi va rog expresia dar nu merita mai mult, menita sa diminueze spre nimic, sumele respective.

E un amalgam de legi , ordonante, si hotarari in materia asta a "recunostintei" ca nu se mai intelege nimic. Un singur lucru e cat se poate de clar, ca toate au avut menirea de a arunca praf in ochii lumii, inclusiv ai profesionistilor din domeniu. Sa-i prosteasca !

De exemplu, sporul acela de 500 Euro, care nici macar nu sunt bani de la bugetul national ci de la UE, a fost si ala imbarligat ca nu prea se stie cui ar trebui acordat. La fel si cu legea aia cu sporul de 30%. Totul e-n aer si aerul e rarefiat. Tipic!

Toate aiurelile juridice si nu numai, toate balbele, toate minciunile, toata jecmaneala la care am asistat, fac parte din imaginea bunei gestionari a pandemiei in Romania.

Au dat cu totii in branci de grija pentru siguranta cetateanului. Din toate punctele de vedere.

Iti vine sa-ti iei lumea-n cap, da' unde sa te duci, ca-i totu' inchis....

Sursa : www.mediafax.ro