COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Bucureşti, capitala Absurdistanului...

Primarul General Nicuşor Dan a solicitat în scris Curţii de Apel Bucureşti să-i răspundă dacă suspendarea PUZ-urilor sectoarelor 2-6, este sau nu legală.

Suspendarea despre care vorbim, s-a făcut de către Consiliul General al Mun. Bucureşti, la iniţiativa domnului Nicuşor Dan.

Ba, s-a şi lăudat cu asta, a făcut conferinţe de presă, s-a dat în stambă, s-a dat salvatorul Bucureştiului, mai avea puţin şi poza posterităţii marţial precum o statuie.

A fost o întreagă tevatură, coaliţia se păruia cu ea însăşi, că deh, erau şi alte interese dar, până la urmă, a făcut cum i-a cerut primarul general.

Acum, domnul Nicuşor Dan îi întreabă pe judecătorii de la CAB, dacă a făcut bine că a suspendat PUZ-urile alea.

Adică, le cere să se antepronunţe.

Pentru că da, CAB va judeca sesizările împotriva actelor administrative ale primarului general şi CGMB, inclusiv suspendarea acelor PUZ-uri.

Domnul Nicuşor Dan a inventat şi-un temei al solicitării sale, „ajutorul instituţional”.

Unde o fi găsit sintagma asta ?!

Cu siguranţă, nicăieri în altă parte decât în propria concepţie, strâmbă, despre administraţie, despre puterile statului şi raporturile dintre ele.

Absurd, e totuşi, puţin spus.

O instanţă de judecată se pronunţă asupra unei speţe dedusă judecăţii, în temeiul unei sesizări care se circumscrie exigenţelor codurilor de procedură.

Primarul general este o instituţie în sine, el trebuie să-şi asume actele sale administrative, dar domnul Nicuşor Dan trăieşte într-o realitate virtuală, populată de fantasme generate din cine-ştie-ce.

Vor afla probabil, biografii domniei sale, cândva...

Acum însă, ne arată că nu este conştient de funcţia pe care o ocupă, iar cât priveşte funcţionarea statului, are ştiinţa unui parvenit politic, nefericit dar fudul.

Domnul Nicuşor Dan are totuşi „ştiinţa” de a se ascunde de răspunderea pentru propriile fapte, în primul rând prin talentul de a nu face nimic.

A învăţat conjugarea verbului „a face”, exclusiv la viitor.

Unii ziceau că domnul primar general, pare a fi cu capu-n flori, zăpăcit, mai tot timpul.

Nu ştiu dacă e aşa, dar văd că aberaţiile abundă în faptele şi actele administrative ale domniei sale.

Aş mai zice doar, că primarul general este depăşit de situaţie, rătăcit fără speranţă printre aspiraţii de mărire, minciuni cu iz patologic, fantasmagorii, neputinţe, umilinţe, neştiinţă, şi impostură.

E un rătăcit prin Bucureşti...

Sursa : www.mediafax.ro