COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Avem un cusur, suntem violenţi...

Eurostat a publicat nişte date referitoare la „populaţia penitenciară”, structura ei după sex sau vârstă, durata pedepsei, gen de infracţiuni comise etc.

Potrivit acestor date, România are al treilea cel mai mare procent de deţinuţi închişi pentru omor.

La capitolul „violuri” suntem pe locul şase şi pe şapte, la infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

În ceea ce priveşte omorurile, ne-au „luat faţa” doar Albania şi Lituania.

La violuri, oarecum surprinzător, ne depăşesc Andora, Monaco, Norvegia, Suedia şi UK.

Mai indisciplinaţi în trafic decât noi sunt portughezii, polonezii, bulgarii, azerii, lituanienii şi monegascii.

România a raportat 113 deţinuţi la 100 de locuri, ceea ce ne plasează într-o situaţie mai bună decât Ungaria, Franţa, Cipru, Belgia, Italia, Turcia.

Mă uit la cifre şi încerc să le înţeleg mesajul deschis, la vedere.

Ştiu că ele poartă un mesaj cu mult mai subtil, cu valenţe pentru viitor.

Rămân însă la nivelul de profan în ale statisticii şi văd că suntem înclinaţi spre violenţă.

Nu numai pentru că ocupăm locul trei la omoruri.

De altfel, în privinţa asta ar fi mai multe de discutat.

La noi, în proporţie covârşitoare, omorurile sunt din categoria celor aşa zis spontane şi sunt comise de autori cunoscuţi.

Principalele lor cauze sunt stările conflictuale latente sau stările de beţie voluntară.

Adică, ăia de-şi dau cu paru-n cap pentru vreo bucată de grădină, sau cei care se fac mangă, habar n-au pe ce lume sunt, iar a doua zi sunt în arest pentru că au scos cuţitul şi au lovit. Mortal !

Despre stările conflictuale am mai avut ocazia să discutăm.

Persistenţa lor şi deznodământul lor fatal sunt eşecuri ale poliţiei.

Ea este cea chemată să cunoască aceste stări conflictuale generate de cele mai multe ori de motive absurde şi să le prevină.

Metodele sunt variate, n-are sens să insistăm, le cunosc ei, poliţiştii.

Sau ar trebui să le cunoască.

Mai sus, spuneam că suntem înclinaţi spre violenţă.

Ca să fiu sincer, nu mă aşteptam.

Credeam că suntem ceva mai buni decât ne demonstrează cifrele că suntem.

Iată că nu-i aşa !

Aproape jumătate, mai exact 49,3%, dintre deţinuţii din România sunt condamnaţi pentru omor, tâlhărie, viol şi vătămare corporală

Iuţi la mânie, pofticioşi peste măsură şi tari de cap...

Sursa : www.mediafax.ro