Cel puţin un mort, în urma unui incendiu produs într-o uzină chimică militară din Rusia

Un muncitor a murit, iar alţii au fost răniţi în urma unui incendiu produs într-o uzină chimică de profil militar din sud-vestul Rusiei, au anunţat vineri autorităţile de la Moscova, conform cotidianului Le Figaro.

Accidentul industrial a avut loc joi seară la Uzina Kamenski, situată în localitatea Kamensk-Ceahtinski, în regiunea Rostov.

O persoană a murit în incendiu, iar alte şase sunt rănite, unele fiind în stare gravă, conform autorităţilor ruse.

"Muncitori insuficient calificaţi au încălcat involuntar regulile de securitate. Focul a fost stins rapid şi nu au fost degajate substanţe nocive în atmosferă", a transmis Ministerul rus al Industriei şi Comerţului.

"Incendiul s-a produs în cursul unei proceduri tehnologice automatizate, care nu necesita prezenţa oamenilor în atelier", a subliniat instituţia.

Uzina Kamenski fabrică "produse chimice cu destinaţie specială", utilizate de armata rusă.

O comisie guvernamentală va ancheta circumstanţele producerii accidentului industrial.

Sursa : www.mediafax.ro