30 dec 2020 - Învățământ

Guvernul îngheaţă salariile, iar angajaţii din învăţământ şi sistemul medical sunt cei mai afectaţi. Sindicatele anunţă proteste

Autor: Marga Nitu

Guvernul Cîţu hotărăşte îngheţarea salariilor. Decizia se ia în ultima şedinţă pe anul acesta. Sindicatele din învăţământ şi sănătate anunţă proteste la începutul anului.

Cu stânga se dă, cu dreapta se îngheaţă salariile. Medicii sau cadrele didactice vor trebui să ţină de bani, pentru că nu vor mai primi nimic în plus până în anul 2022.

Guvernul Cîţu hotărăşte îngheţarea salariilor. Decizia se ia în ultima şedinţă pe anul acesta. Cele mai afectate sunt cadrele didactice şi cele medicale auxiliare. În ultimii 6 ani, salariile medicilor s-au dublat iar ale profesorilor au crescut cu peste 120%. Ordonanţa nu a primit până acum un aviz de la Consiliul Legislativ.

Felicia se apropie de sfârşitul carierei sale de învăţătoare. O creştere salarială conform legii ar fi avantajat-o la pensie. Ea spune a prins şi tăierile ilegale de salarii din regimul Băsescu. A fost chin şi umilinţă atunci. Felicia e convinsă că oricare dintre colegii ei va face un pas în spate, ca să fie bine.

„Probabil că şi aici va începe aceeaşi luptă şi acelaşi chin. Întotdeauna anumite categorii au fost de sacrificiu, e greu pentru toată lumea; nu e greu numai pentru învăţământ. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni dacă avem acasă aparatură, dacă putem duce singuri cheltuiala netului, dacă nu am înţepenit ore în şir în faţa calculatorului personal, că altceva nu s-a putut”, spune ea.

„Noi am fost faultaţi o dată, în septembrie, cei din învăţământ. Cadrele didactice ar fi trebuit să ia o mărire de 300 de lei net”, susţine şi Simion Căncescu, preşedinte FSLI.

Reprezentanţii profesorilor îşi pun speranţa acum în decizia Curţii Constituţionale referitoare la majorările salariale. Curtea se va pronunţa în ianuarie, după sesizarea făcută de PNL.

Şi cadrele medicale se simt înşelate de guvern. Iulian Pope de la SANITAS povesteşte că i-a scris lui Orban însuşi, pentru că el le-a făcut promisiuni. Toată toamna, fostul premier le-a spus că va păstra măcar ritmul de creştere prevăzut de legea salarizării unitare. Acesta era un ajutor pentru personalul auxiliar, asistente, îngrijitori, fizicieni medicali, care nu au mai văzut o creştere la salariu din 2018.

„Un îngrijitor are salariul destul de mic, chiar mai mic, să zicem, comparativ cu un vânzător din supermarket, şi nu prea e atractiv postul ăsta”, spune Bogdan Tănase, medic.

„Angajaţii din sistemul sanitar şi din sistemul de sănătate se simt înşelaţi de guven pentru a n-a oară. Probabil că după sărbători vom începe anul în stradă, pentru că este inacceptabil”, adaugă Iulian Pope, vicepreşedinte SANITAS.

 

SALARIU MEDIU NET ÎNVĂŢĂMÂNT (Sursa: INS)

  • Ianuarie 2015 – 1.544 lei
  • Ianuarie 2016 – 1.885 lei
  • Ianuarie 2017 – 2.221 lei
  • Ianuarie 2018 – 2.377 lei
  • Ianuarie 2019 – 3.239 lei
  • Ianuarie 2020 – 3.489 lei

SALARIU MEDIU NET SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ (Sursa: INS)

  • Ianuarie 2015 – 1.656 lei
  • Ianuarie 2016 – 2.065 lei
  • Ianuarie 2017 – 2.672 lei
  • Ianuarie 2018 – 3.395 lei
  • Ianuarie 2019 – 3.715 lei
  • Ianuarie 2020 – 3.189 lei