Ce (n)-am învăţat în 31 de ani de libertate în domeniul educaţiei?
Marian Staş, expert în educaţie: Pe atunci şcoala livra ceea ce societatea avea nevoie.
Şcoala din vremea comunistă pregătea elevii pentru cerinţele societăţii.
Florian Colceag, profesor: Am intrat într-o epocă în care se ard etapele.
Şcoala din vremea comunistă era militarizată. Elevii purtau uniforme, sălile de clasă aveau poza lui Ceauşescu deasupra catedrei, erau manuale unice şi abecedare cu texte patriotice.
Copiii aveau îndatoriri şi obligaţii încă de la intrarea în grădiniţă, de când învăţau ce este comunismul. ”Şoimii patriei” şi ”pionierii” au fost grupuri create de comuniştii care doreau o societate ideală supusă regulilor. Elevii erau obligaţi să recunoască portretul lui Ceauşescu şi a soţiei sale, Elena.
Cam aşa arăta învăţământul românesc în perioada comunistă. Era un sistem de învăţare bazat pe frică şi reguli stricte, dar cu o viziune, dacă ar fi să comparăm situaţia de atunci cu cea de astăzi, atrage atenţia Marian Staş, expert în educaţie.
„Şcoala pe care generaţia mea a făcut-o, la vremea liceului, şi aici am să mă refer la învăţământul preuniversitar nu a fost deloc o şcoală proastă. A fost o şcoală construită pe sistemul de valori socialist-comuniste. Şcoala livra ceea ce societatea avea nevoie”, explică el.
Dacă astăzi eşti elev la o şcoală de stat înveţi tot după o programă şcolară învechită.
„Curajul de a transforma modelul curricular, curajul de a transforma modelul de resursă umană, aceste decizii au fost prorogate şi amânate, de frică, de incompetenţă. Până când această transformare curriculară nu va avea loc, transformarea autentică a şcolii ca sistem va fi imposibilă”, este de părere Marian Staş.
În aceste condiţii, manualul nu ar trebui să fie luat drept biblia învăţării, cum nici smartboardul, nu te face smart, glumea Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei. Astfel, calitatea actului predării-învăţării stă în mâinile profesorului. El este cel care face diferenţa. Dar nimic nu se va schimba dacă nu formăm profesorii.
Şi mai avem o mare problemă. Accentul pus pe note.
„Noi acum am intrat într-o epocă în care se ard etapele. Pot să vă dau exemplul meu propriu. Nu m-au intersat notele. Puteam să iau orice notă. Că luam 10, că luam 2, mă interesa să îmi expun punctul de vedere asupra unui subiect. Să fiu ascultat, să fiu contrazis. Să fiu pedepsit”, spune Florian Colceag, profesor de matematică.
Sistemul de educaţie este clar subfinanţat. În bugetul pe anul 2020, am alocat doar 2.7 % din PIB pentru educaţie. În România, peste 800 de şcoli au în continuare toaleta în curte. Am reuşit însă o ”performanţă” greu de egalat. În patru ani, am avut 5 miniştri şi 2 interimari.
Joi, 21 ianuarie a fost transmis la Monitorul Oficial Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de...
Ministerul Educaţiei vrea să ştie până marţi la prânz numele persoanelor care se vor ocupa de înscrierea cadrelor didactice pe platforma pentru vaccinare. „Fiecare unitate de învăţământ va desemna o persoană responsabilă cu înregistrarea unităţii de învăţământ preuniversitar pe platforma alocată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate şi...
Este absolut fezabil ca şcolile să se redeschidă pe 8 februarie, spune deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, care precizează că sprijină demersul ministrului Educaţiei în acest sens. Alexandru Rafila consideră că şcolile se pot redeschide pe 8 februarie. „Este absolut fezabil. Şcolile nu trebuiau să se închidă, de fapt. Nu există nici o...
Analiza publicată marţi de Save the Children constată că va costa în medie 370 de dolari/copil să se deschidă din nou şcolile în siguranţă şi să se repună educaţia pe drumul cel bun, cel puţin în 59 dintre cele mai sărace ţări din lume. Aceste noi cifre survin după ce cercetările Salvaţi Copiii de anul trecut sugerează că aproape 10 milioane de copii...
World Vision România cere respectarea descentralizării deciziei în educaţie şi reluarea de urgenţă a şcolii fizice din semestrul al doilea, în funcţie de rata de infectare din localităţi. În plus, fundaţia solicită reluarea şcolii în format fizic pentru toţi elevii din categoriile vulnerabile din România, cu precădere cei din mediul rural, care nu au mai avut acces la...