22 iun 2022 - Coronavirus

SUA distribuie vaccinurile COVID pentru copiii cu vârsta de doar 6 luni

Autorităţile de reglementare din SUA au autorizat la sfârşitul săptămânii trecute vaccinul în două doze al Moderna pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 5 ani şi regimul de trei injecţii al Pfizer/BioNTech pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 4 ani, conform Reuters.

Doar unul din 5 părinţi cu copii sub 5 ani a declarat că intenţionează să îi vaccineze pe cei mici "imediat" după ce vor deveni eligibili, a arătat un sondaj al Kaiser Family Foundation publicat în luna mai.

Totodată, doar 29% dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani au fost complet vaccinaţi cu vaccinul Pfizer-BioNTech de când acesta a fost autorizat în octombrie, potrivit datelor din SUA.

Copiii care îşi încep vaccinarea cu injecţia Pfizer în această săptămână ar putea primi a treia doză în săptămâna 12 septembrie sau mai târziu. Cei care primesc vaccinul Moderna în această săptămână ar putea să-şi completeze vaccinarea începând cu 19 iulie.

Dr. Celine Gounder, specialist în boli infecţioase şi redactor-şef pentru Sănătate Publică la Kaiser Health News, a declarat că părinţii vor trebui să ia în considerare un compromis între numărul de vaccinuri şi riscul de efecte secundare.

Vaccinul Moderna foloseşte o doză mai mare şi are o probabilitate mai mare de a induce febră decât cel al Pfizer.

"Acestea nu sunt efecte secundare periculoase şi pot fi gestionate cu medicamente precum paracetamolul", a declarat Gounder.

Luni, Jha a declarat pe Twitter că lansarea pentru copiii mai mici diferă de cele pentru alte grupe de vârstă prin faptul că nu există locuri de vaccinare în masă, dar vor fi mai multe inoculări făcute în cabinetele medicilor.

Vaccinurile au început să fie expediate vineri şi sâmbătă, a declarat Jha, adăugând că mai multe cabinete medicale şi spitale vor începe să le primească marţi şi miercuri în această săptămână.

Sursa : www.mediafax.ro