07 apr 2021 - Coronavirus

O treime dintre persoanele care au avut COVID-19 suferă de „boli ale creierului” - STUDIU

Deşi efectele neurologice sunt mai severe la pacienţii spitalizaţi, acestea sunt încă frecvente la cei care au fost trataţi doar în ambulatoriu, notează cercetătorii.

„Această rată s-a mărit progresiv pe măsură ce severitatea bolii COVID-19 a crescut. Dacă ne uităm la pacienţii care au fost spitalizaţi, această rată a crescut la 39%”, a declarat Maxime Taquet, academician clinic în psihiatrie la Universitatea din Oxford şi coautor al noului studiu, potrivit CNN.

Rezultatele ajută la clarificarea modului în care sistemul de sănătate ar trebui să continue să ajute supravieţuitorii COVID-19, au spus cercetătorii. „Rezultatele noastre indică faptul că bolile cerebrale şi tulburările psihiatrice sunt mai frecvente după COVID-19 decât după gripă sau alte infecţii respiratorii, chiar şi atunci când pacienţii prezintă şi alţi factori de risc. Acum trebuie să vedem ce se întâmplă după şase luni”, a adăugat Taquet.

COVID-19 influnţează apariţia „bolilor de creier”

Acesta este cel mai mare studiu de acest gen de până acum şi a implicat înregistrările electronice de sănătate a peste 236.000 de pacienţi cu COVID-19, mai ales în SUA. Cercetătorii i-au comparat pe cei care avut COVID-19 cu cei care au experimentat alte infecţii ale tractului respirator în acelaşi interval de timp.

Ei au observat că cei cu COVID-19 au avut un risc crescut cu 44% de boli neurologice şi psihiatrice, comparativ cu persoanele care suferă de gripă. Şi au fost cu 16% mai multe şanse să experimenteze aceste efecte comparativ cu persoanele cu alte infecţii ale tractului respirator.

Aproximativ unul din 50 de pacienţi cu COVID-19 a avut un accident vascular cerebral ischemic, un cheag de sânge care afectează creierul.

Cu toate acestea, COVID-19 nu a crescut neapărat riscul pentru întregul spectru al bolilor neurologice.„Două constatări negative importante au fost legate de parkinsonism şi sindromul Guillain-Barré. Ambele afecţiuni sunt afecţiuni neurologice despre care ştim că sunt uneori asociate cu infecţia virală. Nu am constatat că acestea sunt mai frecvente după COVID-19 şi după celelalte infecţii ale tractului respirator pe care le-am analizat”, a spus Taquet.

Studiul a fost important, parţial, din cauza numărului mare de înregistrări ale pacienţilor pe care cercetătorii au putut să le analizeze, potrivit dr. Musa Sami, profesor asociat clinic în psihiatrie la Universitatea din Nottingham. „Aceasta este o lucrare robustă într-o cohortă mare care demonstrează asocierea dintre COVID-19 şi complicaţiile psihiatrice şi neurologice. Acesta este un subiect foarte important, deoarece a existat o consternare considerabilă cu privire la Covid-19 ca o „boală a creierului”, a spus el într-un comunicat.

Alte studii mai mici au indicat aceslaşi rezultat. Un studiu din februarie a urmărit 381 de pacienţi trataţi pentru COVID-19 la un spital din Roma, Italia şi a constatat că 30% din pacienţi au prezentat tulburări de stres post-traumatic după recuperare.

Sursa : www.mediafax.ro