25 nov 2021 - Coronavirus

Franţa a introdus obligativitatea purtării măştii şi în aer liber „Iată planul nostru anti-Covid, pentru a salva Crăciunul”

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, a anunţat schimbarea în cadrul unei conferinţe de presă la Paris.

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, a declarat, într-o conferinţă de presă la Paris, reintroducerea „obligaţiei de a purta măşti” în toate locurile publice, precum şi în aer liber, în zonele cu mare prezenţă. Véran a precizat că va fi necesar un permis de sănătate, pentru a accesa pieţele de Crăciun.

Regula face parte din pachetul de noi restricţii anunţat ieri: „Provocarea este să îi protejăm pe francezi, pentru a salva vacanţele de sfârşit de an şi pentru a trece iarna în cel mai bun mod posibil”.

Scopul campaniei este „să nu se mai revină la lockdown”.
„Vaccinul protejează, dar eficacitatea lui se diminuează în timp”, a mai zis Véran, invitându-şi compatrioţii să se imunizeze cu cea de-a treia doză de vaccin.

Un apel care vizează 25 de milioane de francezi.

Sursa : www.mediafax.ro