31 oct 2020 - Coronavirus

Deces de COVID-19 în învăţământ. O învăţătoare de 55 de ani, infectată cu COVID-19, a murit

O învăţătoare care era infectată cu virusul SARS CoV-2 a decedat sâmbătă la Spitalul Judeţean din Slatina. Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX de prefectul judeţului Olt, Florin Homorean. Victima de 55 de ani avea boli cronice.

Învăţătoarea lucra la o şcoală din oraşul Slatina. Femeia a început să aibă simptomele coronavirusului la începutul săptămânii, însă a crezut că este vorba despre o răceală. Ea s-a simţit prost şi, apoi, starea de sănătate i s-a agravat. Marţi, învăţătoarea a fost la spitalul din Slatina pentru a se testa şi a aflat că este infectată cu virusul SARS CoV-2.

Ea a fost fost internată direct la secţia de Terapie Intensivă. Femeia a murit sâmbătă la spitalul din Slatina. Pe Facebook au apărut numeroase mesaje de condoleanţe.

„Drum lin printre îngeri. S-a stins colega noastră, Ilie Camelia, mult prea devreme şi brusc”, a scris Tatiana pe reţeaua de socializare.

Surse din lumea medicală spun că victima avea hipotiroidism şi obezitate.

Sursa : www.mediafax.ro