22 iun 2022 - Coronavirus

Aproape 35% din cazurile de Covid din ultima săptămână sunt înregistrate la nevaccinaţi

Aproape 35% dintre cazurile de Covid din ultima săptămână au fost înregistrate la persoane nevaccinate, se arată în raportarea săptămânală a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

În săptămâna 13 – 19 iunie, 55,3% din cazurile înregistrate la nivel naţional au fost depistate în Bucureşti, Cluj, Braşov, Timiş şi Sibiu.

Conform INSP, 34,9% din cazurile confirmate au fost înregistrate la nevaccinaţi.

„Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, 43% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză”, arată INSP.

De asemenea, 71,4 % din totalul deceselor au fost înregistrate în Vaslui, Bihor, Neamţ, Argeş şi Bacău, iar 92,8% dintre decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei până în prezent, 86,4% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 ani, 54,6% din decese au fost la bărbaţi, iar 93,6% dintre decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Sursa : www.mediafax.ro