COMENTARIU Valeriu Şuhan: Votul terfelit

Autor: Valeriu Suhan
Votul terfelit

Votul terfelit

Cică după ’90 avem şi noi gură aşa că ne-am luat curajul s-o folosim ca să ne exprimăm, nu numai să murmurăm pe la colţuri.

Brusc, am auzit că există libertate de expresie şi am început s-o accesăm, uneori excesiv.

Acum, ce vreţi, după atâta ”abstinenţă” o oarecare exagerare e de înţeles.

Aşa că, mulţi dintre noi şi-au umplut gura cu vorbe mai mult sau mai puţin deştepte, în numele unor idei mai mult sau mai puţin inteligente ori corecte.

Fiecare după posibilităţi.

Libertatea de expresie a prevalat şi a fost invocată sau evocată mai mult decât oricare alt drept cetăţenesc fundamental.

Dreptul la vot e unul dintre drepturile care în opinia mea a fost văduvit, dar nu numai din cauza întâietăţii în capul românilor a libertăţii de expresie.

Îmi apare tot mai evidentă o anumită atitudine parşivă, indolentă, ipocrită, vinovată a autorităţii faţă de vot în sine.

E suficient să te uiţi la imaginile din încăperea aia cu voturile adunate din secţiile de votare din Sectorul 1 al Bucureştiului şi jap-jap, te loveşte ideea asta.

Talmeş-balmeşul din încăperea aia, dezordinea cumplită, imaginea de claie-peste-grămadă, de lasă-mă să te las, de ”cheap”, mi-au transmis în mod violent ideea că de fapt, votul ăsta, la noi cel puţin, pare doar un paravan.

Un paravan ridicat la repezeală, încropit, peticit, o butaforie ieftină, de prost gust.

Cum altfel ai putea interpreta imaginea sacilor cu voturile oamenilor aruncaţi la propriu într-o grămadă dezolantă ?

Mă întreb şi întreb, dacă m-o auzi cineva.

Saci ”sigilaţi” cu bandă adezivă comună, fără nici un element de siguranţă, încăperea aia ”sigilată” şi ea cu o bandă de hârtie lipită cu scuipat, dar evident, cu ştampilă, nu reprezintă altceva decât o scatoalcă dată peste ceafă democraţiei şi un şut în dos, aşa, de caterincă golănească.

În aceste condiţii, mi-e foarte greu să înţeleg pe ce se cheltuiesc zeci de milioane de Euro cu ocazia unui scrutin electoral.

Probabil că nişte sigilii precum cele folosite de vamă, cu serie şi număr, nişte cutii de transport securizate şi nişte urne civilizate şi la fel de sigure, ne-ar duce la sapă de lemn.

Un înţelept cu care vorbeam, a apelat la o metaforă zicând că voturile sunt aurul, tezaurul ţării în acel moment al alegerilor, iar noi avem o abilitate idioată de a transforma aurul ăla în tinichea.

Dacă adaugi imaginii de cocină pe cea a ”urnei” de vot, în fapt o cutie din carton ordinar purtând stupid şi jignitor culorile naţionale, ai măsura indolenţei şi a subminării ideii de solemnitate şi importanţă a votului.

Avem prostul obicei de a privi fuduli, de sus, pe alţii mai mici ca noi, dar dacă am urmări de exemplu, cum se desfăşoară formal un scrutin electoral în Republica Moldova, am crăpa de ciudă.

Sau ar trebui.

 

Cei care, la noi, au intrat şi au făcut ce-au vrut ei prin camera aia călcând şi cotrobăind prin sacii cu bogăţia voinţei oamenilor, mi-au creat imaginea unor jefuitori de cadavre.

Dar, despre ei nu prea mai putem vorbi, pentru că deh, afectăm independenţa justiţiei.

Fi-mi-ar scârbă...